duminică, 1 aprilie 2012

Caierul pisicii mele



Eu voi muri, vegheat de o pisică
Cu blană neagră şi purtare-aleasă.
După ce a stat cu faraoni la masă,
Din veacuri antice, la o adică.

În solitudini nu am concurenţă.
Cuget, ca scrib, făr’ să-mi dezvălui taina
Cu scrisul meu, Cuvântului pun haina…
Aşa devine gândul, existenţă.

Despre lumină, fără semne sumbre!
Când Ra este mai roşu ca iubirea
Nu mai ţin seamă nici de acele umbre

Ce le degajă lumea asta mică
Când nu-şi găseşte calea nici menirea
În torsul dulce-molcom de pisică…
                      
                       Noru Silvan
Oradea, vineri 27 ianuarie, 2012 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu