Felul
meu de a-mi lăuda sponsorii
Fiind vorba despre un volum de
epigrame, în care umorul ar trebui să guverneze, autorul încearcă să evite
cuvintele-cheie otrăvite. Atunci când
enumerăm sponsorii noştri ignorăm pomenirea cvorumului, pe care istoria
îl va menţiona deacum încolo sute de ani. Ca pe un dictate mai odios decât cel
de la Viena!
Şi dacă tot veni vorba despre
Istorie, pe care Cultura o înglobează indubitabil şi nemijlocit, primii noştri
sponsori au fost înaintaşii. Cei care ne-au lăsat acest dulce figure de miere care este “limba sfântă, care-o plâng şi
care-o cântă pe la vatra lor ţăranii” lor le datorăm păstrarea tradiţiei. Fără
de care nu poate exista nici cea dintâi
carte a neamului: Istoria.
Cât îi priveşte pe sponsorii
contemporani. Atât cei care au venit la gâlceava mea literară cu semenii (prin
volumul de faţă chiar mai abitir decât cu cele anterioare), cu o contribuţie
materială de fiecare dată deloc modestă.
Ca şi despre cei despre care
scriam cândva, că sprijinindu-mă spiritual
şi-au riscat notorietatea, toţi îmi erau déjà sau mi-au devenit prieteni. Nu le
pomenesc numele, că sunt prea numeroşi şi niciunul din ei nu aspiră la altă
notorietate în afara celei pe care o are déjà.
Era şi este normal ca cei de-o
seamă în simţirile lor morale şi artistice, să încerce, între ei, aceleaşi trăiri. Cu forţa, cu intensitatea şi
cu saţietatea distrugătoare a unui veritabil orgasm(!).
Fiecare artist este mândru
să-şi consume făclia pentru a lumina destinul iubitei sale: OPERA!
Nici subsemnatul nu face
excepţie…
Noru Silvan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu