Motto: „Lumina luminează în întuneric

             şi întunericul n-a biruit-o”

                                        (Ioan I, 5)

             Fiul Luminii…

La început de tot a fost Cuvântul

Care s-a contopit cu Dumnezeu

Din cel mai sfânt cuvânt se naşte-un Eu  

Luminii nu i s-a gătit mormântul

Cuvântul veşnic viu, este Lumină

Toţi îl aud, puţini l-ar înţelege

De n-ar fi fost Ioan să scrie-în lege:

O desluşire clară şi senină

De aceea toţi poeţii cuvântează

( şi dincolo de moarte, din sicriu )

Că dragostea ne bine cuvântează

Sonetu-acesta animat de forţă

E ultimul pe care îl mai scriu

Va fi când eu n-o să mai fiu o torţă…

Noru Silvan

Oradea, sâmbătă 21 ianuarie 2012

Să piară

 

 

 

 

                Să piară

Să nu laşi inspiraţia să-ţi fugă

Ea vine cu miros de tei, o boare

Vestind că muza  pare să coboare

Spre tine, bard, îngenuncheat în rugă

Dar nu ca să te mângâie pe creştet

Spre liniştirea inimii rănite

Ci ca să-ţi dea puteri nebănuite

Să calci peste banalul născut veşted

Când vine ea să-mi biciuie simţirea

Nu mai şoptesc consoane ce-înfioară

E tunet glasul meu ce-animă firea

Iar dacă verbul meu – menit să doară -

Va zgudui Cetatea amorţită

Să piară pleava cea ticăloşită

                    Noru Silvan

Oradea, buminică 8 ianuarie 2012

Doina vremurilor noastre

Elegiatic exprimat, Doina, reprezintă durerile sufleteşti ale neamului, în strânsă consonanţă

cu voia destinului, împlinirea voiei Proniei Cereşti, pentru închegarea liantului Unirii în gânduri şi simţiri –a tuturor vorbelor rostite şi nerostite pentru împlinirea Idealului Naţional.

                              Doina vremurilor noastre

Din Oradea la Harghita

Coace din vremuri ispita

Unui foc mocnit din paie

Ce s-ar vrea o vâlvătaie.

Unui gând aprins din regi,

Ce-au tăiat poteci întregi

Peste codrii şi izvoară,

Peste munţi cu fruntea rară,

Visul unui neam nebun

Ce-ar mânca carne sub tun

De sub şeaua de pe cai

Prin pusta plină de scai.

Vai de biet Ardeal săracu’

Trist  îşi mai încheie veacul !

Că iar hidra seculară

Aruncă cu foc şi pară,

Pe la curţi de mari domnii

Cu minciuni şi vechi stihii;

Prinse-n branduri de poeme

Chiar la curţi europene

C-a pierdut Ardealul drag

Ştefan când purta sub steag,

Toată ura şi mândria ...

Mânca-i-ar pe veci pustia.

Plânge Someşul şi Crişul

Sabia şi-a întors tăişul

Varsă doar venin şi pară

Peste întinsele hotară

Iar zeiţa libertăţii,

A închis ochii dreptăţii;

C-ar robi din nou Ardealul

Mânce-i baiu’, ducă-i valul.

Hopa, hopa, tropa, tropa,

Oare ar mai vrea Europa

Să pună Ardealu-n cazne

Să-mpartă ţara-n cantoane…?

Zalmolxe de eşti român

Nu sta cu mâinile-n sân

Scoală din morminte morţii

Că-i aproape ceasul sorţii;

Și se-ntinde vâlvătaia

De la Cluj pân’ la Sinaia.

Mircea, Ştefan şi Mihai,

Stârpiţi lupii de pe plai.

Plânge Molna şi Carpatu’,

Oştirea şi-a pierdut leatu;

Din Buceag la Poarta Albă

Toţi românii se întrabă…

De ce nu vii Ţepeş Doamne

Să ne pui iarăşi sub arme?

Că din armia română

S-a ales praf şi ţărână,

Astăzi luptă-n ţări barbare

Şi-a lăsat mândre hotare

Fără pază la fruntarii

Şi-o pândesc din nou husarii;

Ce râvnesc din nou la glie

Să ne-îngroape-n sărăcie.

Vorba din scripturi zic unii

Tu grânarul mare al lumii,

Ai ajuns iar o ruină

Dulce patrie română.

Hai români cu mic şi mare

Puneţi pieptul la hotare

Că astăzi aleşii ţării

De la munţi la ţărmul mării,

Nu-ţi au grija din păcate

Tolăniţi printre palate,

Ducă-i iar pustiul moaştei

Până la genunchiul broaştei.

Taie-i plugu’, sfarme-i grapa

Unde şi-a dus mutu iapa ...

Ce-a fost ieri n-o fi şi mâine

Iar Ardealu-a nost’ rămâne !

Croncăne corbii pe Tisa

De la Dunăre la Nisa

Şi să le rămână natu

Doar câţi eu am botezatu;

Piară-le pe veci trufia

Neamul rău şi seminţia,

Ducă-l vântu-n patru zări

Peste mări şi peste ţări.

M.  A. Eminescu

(24 Scriitori români în diasporă)

Limba noastră

Limba noastră
Limba noastră-i o comoară                                                                    
În adâncuri înfundată
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mișcă vara;
În rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfințit-au țara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veșnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeșnici.
Nu veți plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Și-ți vedea, cât îi de darnic
Graiul țării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoarde.
Povestiri din alte vremuri;
Și citindu-le ‘nșirate, -
Te-nfiori adânc și tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spuie-n hram și-acasă
Veșnicele adevăruri.
Limba noastra-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng și care o cântă
Pe la vatra lor țăranii.

Înviați-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Ștergeți slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.
Strângeți piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde -
Și-ți avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răsări-va o comoară
În adâncuri înfundată,
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.
Preot Alexei Mateevic

          

Gâlceava politicienilor ţine aeroportul la sol (?!) 

    (ecou la articolul cu titlul de mai suspublicat în ziarul Crişana din 19.noiembrie 2011)

Este un mare merit că în judeţul Bihor s-a reuşit convocarea atâtor mincinoşi la un loc, ca să discute despre poarta aeriană a Oradiei. Doar toată lumea ştie că aeroportul trebuie mutat la Diosig, acolo unde "cineva" a cumpărat - pe mai nimic - terenuri, pe care statul român le va răscumpăra la preţuri exorbitante, din taxele plătite de contribuabili (după cum se ştie statul român nu munceşte aşa că nu are de unde să aibă bani!).                                         Dacă "modernizarea"  aeroportului orădean, va decurge în ritmul ultimilor douăzeci de ani, niciunul din patronii din fotografiile publicate în ziar, nu va mai ajunge să călătorească peste hotare, cu plecarea de la Oradea.                                                                                        Cât priveşte construirea unui aeroport  internaţional la Diosig, aceasta trebuie să "învingă" următoarele etape: 1.Întocmirea caietului de sarcini. Lucru dificil pentru că acesta trebuie să corespundă condiţiilor îndeplinite de o anumită firmă clientelară. 2. Desfăşurarea licitaţiei propriu zise, dar aranjate. 3. Contestarea licitaţiei, care - conform legii - va opri toată operaţiunea până la pronunţarea tribunalului. 4. Întocmirea proiectului. 5. Obţinerea avizelor: studiul geologic/sol; mediu; studiul profilului meteo: direcţia vânturilor dominante, numărul zilelor cu ceaţă, precipitaţii, furtuni, îngheţ…; avizul pompierilor  6. Studiul căilor de acces, mijloace de transport, legături cu obiective de interes general: Oradea, Băile Felix/1 Mai, Peştera Urşilor, Stâna de Vale…7. Exproprierea terenurilor necesare aeroportului: piste, aerogară, clădiri anexe, turn de control, hangare, hotel de tranzit, restaurante, magazine generale, oficiu poştal propriu, centrală telefonică internaţională etc. 8. Studiul de marketing: fezabilitate, rentabilitate, amortizare. 9.Avizarea proiectului general. 10. Obţinerea finanţării iniţiale. 11.  Atragerea fondurilor europene. 12. Construirea propriu zisă a obiectivului. 13. Recepţia lucrării. 13. Inaugurarea aeroportului nou, tăierea panglicilor şi bătutul tobelor.

Această, a treisprezecea etapă,  va dura mai mult decât oricare alta pentru că ea trebuie să coincidă neapărat cu o perioadă preelectorală. Este rândul cititorilor să socotească durata construirii unui aeroport nou la mare distanţă de oraş. Minim 15, maxim 30 de ani! Luând în considerare datele culese cu ocazia  mascaradei Behtel.

Până atunci, orădenii vor continua să ia trenul internaţional spre Budapesta, care de curând are oprire la Aeroportul Internaţional Ferihegy(!), pentru călătorii ieftine şi sigure către orice destinaţie planetară, cu firme străine. 

                                               Dr. Lucian Munteanu    

Gâlceava

O paradigmă

CUM SE NAŞTE O PARADIGMĂ    Un grup de oameni de ştiinţă a pus într-o cuşcă cinci maimuţe şi în mijlocul cuştii o scară, iar deasupra scării o legatură de banane. Când o maimuţă se urca pe scară să ia banane, oamenii de ştiinţă aruncau o găleaăa cu apă rece pe celelalte care rămâneau jos. După ceva timp, când o maimuţă încerca să urce scara, celelalte nu o lăsau. După mai mult timp, nicio maimuţă nu se mai suia pe scară, în ciuda tentaţiei bananelor.     Atunci oamenii de ştiinţa au înlocuit o maimuţă.. Primul lucru pe care l-a făcut aceasta a fost sa se urce pe scară, dar a fost trasă înapoi de celelalte şi bătută. După câteva bătăi, nici un membru al noului grup nu se mai urca pe scară. A fost înlocuită o a doua maimuţă şi s-a întâmplat acelaşi lucru. Prima maimuţă înlocuită a participat cu entuziasm la baterea novicelui. O a treia a fost schimbată şi lucrurile s-au repetat. A patra şi in fine a cincia au fost schimbate. În final, oamenii de ştiinţă au rămas cu cinci maimuţe. Care, deşi nu primiseră niciodată o baie cu apă rece, continuau să lovească maimuţele care încercau să ajungă la banane.     Daca ar fi fost posibil ca maimuţele să fie întrebate de ce le băteau  pe cele care încercau să se caţere pe scară, răspunsul ar fi fost: "Nu stim. Lucrurile întotdeauna au fost aşa aici..."     Vă sună cunoscut?     "E mult mai uşoară dezintegrarea unui atom, decât a unei prejudecaţi" - Albert Einstein