Un război

         Un război menit să ne bucure, căci este cu…sufletul

            Experienţa noastră de viaţă ne învaţă că atunci când suntem în situaţia de a ne face o părere despre ceva cu care venim în contact, apreciem întotdeauna persoana ori fenomenul întâlnit după informaţiile pe care ni le furnizează. Se produce un proces care evoluează de la impresie la părere, iar când apar şi argumente, părerea devine opinie…

            Şi pentru că sunt un om norocos, întâmplarea m-a favorizat din nou. De mult speram să pot vorbi – în cunoştinţă de cauză – la lansarea unei cărţi. Iată că de câteva zile am intrat în posesia volumului de poeme al Ioanei Dumutrăchescu.

            De la început m-a frapat titlul, temerar(!) Război cu sufletul. Adică, cum să te războieşti cu sufletul ?! Despre care se ştie că este ceea ce dăinuieşte şi după moartea trupului.

            A intra într-o asemenea dispută presupune existenţa  a ceva care poate sau chiar trebuie adjudecat. În termeni juridici poeta cheamă sufletul (său!) în judecată. De ce? Poate că nu este satisfăcută de prestaţia lui?! Cititorii vor fi cei care vor da sentinţa!

             Repet ce am spus şi am scris mereu: nu sunt şi nici nu pretind a fi critic literar. Dar un mare iubitor de poezie şi un cititor asiduu, recunosc că sunt. Ca atare am deschis cartea.

            Însă nu am început lectura cu prefaţa (la care voi reveni…), pentru că nu acceptam să păşesc într-un templu nou pe covorul aşternut de altcineva. Năzuiam să simt nemijlocit sub propriile mele tălpi desculţe, mozaicul de sentimente, trăiri, dezamăgiri, extaze, furii, invidii, frustrări, şi – de ce nu? – chiar orgasme  i n t e l e c t u a l e. Căci poetul este o notabilitate din elita socială. El este un membru activ al cetăţii. Care a coborât de veacuri bune din turnul de fildeş, care nu trăieşte sub un clopot de sticlă. În consecinţă, poetul, nici la feminin nu face excepţie.

            Şi aşa, m-am pomenit în prezenţa a 75de titluri înşiruite în Cuprins. Mirat, de numărul poemelor, am fost. Dar nu din cale afară. Fiindcă, pe de altă parte, nu foarte de mult, o altă poetă orădeancă, ne-a desfătat cu 99 de sonete (tot impare, ca cititorul să le împlinească rotunjirea numărului…)  Când muza îţi toarnă în vis fiorii ispitei…- cum scria un alt poet cu mai bine de şaizeci de ani în urmă – sorbi binecuvântarea-i şi-apoi încet, Ţi-aduci din nou aminte de lira de poet Şi inspirat de doruri, te adresezi iubitei. Care nu poate fi alta decât poezia. Spre ce altceva te poate îndrepta muza?!

            Ei bine, titlurile poemelor Ioanei Dumitrăchescu exultă de iubire: Mi-ai trimis iubirea

Îţi doresc multă iubire, Adoraţi iubirea, Noapte de amor, Iubire poetică, Iubirea m-a întrebat, Dreptul de a iubi, Rime şi iubire, Cuvintele iubirii, Sonet de iubire, Iubire şi durere. Acestea sunt doar o parte a argumentelor care ar justifica înscrisul de poetă pe un soclu pe care a început să şi-l clădească odată cu prima trăire de dulce suferinţă  aşternută pe hârtie.

            Disponibilitatea generozităţii sentimentale a poetei transpare şi din alte versuri. „Sunt un suflet inocent, venit să vă lumineze”(Inexistenţă); „Viaţa e o victorie doar pentru cei care ştiu ce înseamnă a visa!”(Război cu sufletul); „Fericirea mea e scrisul…(din poezia cu acelaşi nume); „Sunt o profesoară şi vă învăţ ce-nseamnă a ierta!”(Viaţa e o şcoală); „Nimeni nu va reuşi să despartă ce-am unit!”(FC Bihor); „Mergi înainte, spre o lume cu mii şi mii de poveşti!” (Copilul din mine).

            Iată cel mai frumos vers scris de poeta Ioana Dumitrăchescu şi dedicat unei alte valoroase poete, cu care avem privilegiul de a fi contemporani: „Eşti un vis din care doar cei răi se mai trezesc!” din poezia UNEI PRIETENE (Alexandrina Chelu)  

            Într-o manieră – descrisă ca stil direct, brut, într-o prefaţă analitică ce dovedeşte nu doar condei, ci şi probitate critică, semnată Alexandrina Chelu – metaforele Ioanei Dumitrăchescu, chiar dacă nu abundă, nu lipsesc. Câteva exemple, alese aleatoriu: o rouă de lacrimi(Ecou de toamnă); te-ascund într-o ispită (Mi-ai trimis iubirea); întunericul de dor(Noapte de amor); petale de parfum (Cenuşa din vis); mă cerţi cu a ta tăcere(Tăcere); vremea e mofturoasă(2012); ne vom revedea în gând (Fără tine, tată drag); mormântul idealului meu (Îngerul care m-a salvat).

            S-ar putea ca unii din cei care lecturează, în loc să citească pur şi simplu(!), poemele din volumul de faţă, mai mult cu raţiunea şi mai puţin cu inima (deşi inima are şi ea raţiunile ei, incomprehensibile de cele mai multe ori!), să (îşi!), dorească mai multă configurare prozodică…Revin la ce am afirmat mai sus: nu de puţine ori o critică literară din cale afară de severă, a fost infirmată de realitate!     

           

            Noi, cei trecuţi prin toate anotimpurile vieţii, noi cei care am iubit limba („La început a fost Cuvântul…), fără de care nu există cultură, iar fără cultură nu am fi avut istorie (prima carte a Neamului). Fără istorie nu există popor! Noi, privind în sus la voi, suntem mândri de ce-am sădit şi am cultivat în sufletele voastre. Căci astăzi aveţi cu ce vă război!

                                                          

                                                                       Dr. Lucian Munteanu

Oradea, vineri 3 februarie, 2012