Doina vremurilor noastre

Elegiatic exprimat, Doina, reprezintă durerile sufleteşti ale neamului, în strânsă consonanţă

cu voia destinului, împlinirea voiei Proniei Cereşti, pentru închegarea liantului Unirii în gânduri şi simţiri –a tuturor vorbelor rostite şi nerostite pentru împlinirea Idealului Naţional.

                              Doina vremurilor noastre

Din Oradea la Harghita

Coace din vremuri ispita

Unui foc mocnit din paie

Ce s-ar vrea o vâlvătaie.

Unui gând aprins din regi,

Ce-au tăiat poteci întregi

Peste codrii şi izvoară,

Peste munţi cu fruntea rară,

Visul unui neam nebun

Ce-ar mânca carne sub tun

De sub şeaua de pe cai

Prin pusta plină de scai.

Vai de biet Ardeal săracu’

Trist  îşi mai încheie veacul !

Că iar hidra seculară

Aruncă cu foc şi pară,

Pe la curţi de mari domnii

Cu minciuni şi vechi stihii;

Prinse-n branduri de poeme

Chiar la curţi europene

C-a pierdut Ardealul drag

Ştefan când purta sub steag,

Toată ura şi mândria ...

Mânca-i-ar pe veci pustia.

Plânge Someşul şi Crişul

Sabia şi-a întors tăişul

Varsă doar venin şi pară

Peste întinsele hotară

Iar zeiţa libertăţii,

A închis ochii dreptăţii;

C-ar robi din nou Ardealul

Mânce-i baiu’, ducă-i valul.

Hopa, hopa, tropa, tropa,

Oare ar mai vrea Europa

Să pună Ardealu-n cazne

Să-mpartă ţara-n cantoane…?

Zalmolxe de eşti român

Nu sta cu mâinile-n sân

Scoală din morminte morţii

Că-i aproape ceasul sorţii;

Și se-ntinde vâlvătaia

De la Cluj pân’ la Sinaia.

Mircea, Ştefan şi Mihai,

Stârpiţi lupii de pe plai.

Plânge Molna şi Carpatu’,

Oştirea şi-a pierdut leatu;

Din Buceag la Poarta Albă

Toţi românii se întrabă…

De ce nu vii Ţepeş Doamne

Să ne pui iarăşi sub arme?

Că din armia română

S-a ales praf şi ţărână,

Astăzi luptă-n ţări barbare

Şi-a lăsat mândre hotare

Fără pază la fruntarii

Şi-o pândesc din nou husarii;

Ce râvnesc din nou la glie

Să ne-îngroape-n sărăcie.

Vorba din scripturi zic unii

Tu grânarul mare al lumii,

Ai ajuns iar o ruină

Dulce patrie română.

Hai români cu mic şi mare

Puneţi pieptul la hotare

Că astăzi aleşii ţării

De la munţi la ţărmul mării,

Nu-ţi au grija din păcate

Tolăniţi printre palate,

Ducă-i iar pustiul moaştei

Până la genunchiul broaştei.

Taie-i plugu’, sfarme-i grapa

Unde şi-a dus mutu iapa ...

Ce-a fost ieri n-o fi şi mâine

Iar Ardealu-a nost’ rămâne !

Croncăne corbii pe Tisa

De la Dunăre la Nisa

Şi să le rămână natu

Doar câţi eu am botezatu;

Piară-le pe veci trufia

Neamul rău şi seminţia,

Ducă-l vântu-n patru zări

Peste mări şi peste ţări.

M.  A. Eminescu

(24 Scriitori români în diasporă)