Să piară

 

 

 

 

                Să piară

Să nu laşi inspiraţia să-ţi fugă

Ea vine cu miros de tei, o boare

Vestind că muza  pare să coboare

Spre tine, bard, îngenuncheat în rugă

Dar nu ca să te mângâie pe creştet

Spre liniştirea inimii rănite

Ci ca să-ţi dea puteri nebănuite

Să calci peste banalul născut veşted

Când vine ea să-mi biciuie simţirea

Nu mai şoptesc consoane ce-înfioară

E tunet glasul meu ce-animă firea

Iar dacă verbul meu – menit să doară -

Va zgudui Cetatea amorţită

Să piară pleava cea ticăloşită

                    Noru Silvan

Oradea, buminică 8 ianuarie 2012