Felul meu de a-mi lăuda sponsorii

Felul meu de a-mi lăuda sponsorii

Fiind vorba despre un volum de epigrame, în care umorul ar trebui să guverneze, autorul încearcă să evite cuvintele-cheie otrăvite. Atunci când  enumerăm sponsorii noştri ignorăm pomenirea cvorumului, pe care istoria îl va menţiona deacum încolo sute de ani. Ca pe un dictate mai odios decât cel de la Viena!

Şi dacă tot veni vorba despre Istorie, pe care Cultura o înglobează indubitabil şi nemijlocit, primii noştri sponsori au fost înaintaşii. Cei care ne-au lăsat acest dulce figure de miere care este “limba sfântă, care-o plâng şi care-o cântă pe la vatra lor ţăranii” lor le datorăm păstrarea tradiţiei. Fără de care nu poate exista nici cea dintâi carte a neamului: Istoria.

Cât îi priveşte pe sponsorii contemporani. Atât cei care au venit la gâlceava mea literară cu semenii (prin volumul de faţă chiar mai abitir decât cu cele anterioare), cu o contribuţie materială de fiecare dată deloc modestă.

Ca şi despre cei despre care scriam  cândva, că sprijinindu-mă spiritual şi-au riscat notorietatea, toţi îmi erau déjà sau mi-au devenit prieteni. Nu le pomenesc numele, că sunt prea numeroşi şi niciunul din ei nu aspiră la altă notorietate în afara celei pe care o are déjà.

Era şi este normal ca cei de-o seamă în simţirile lor morale şi artistice, să încerce, între ei,  aceleaşi trăiri. Cu forţa, cu intensitatea şi cu saţietatea distrugătoare a unui veritabil orgasm(!).

Fiecare artist este mândru să-şi consume făclia pentru a lumina destinul iubitei sale: OPERA!

Nici subsemnatul nu face excepţie…

                                                        Noru Silvan