În esenţă…
Moto: „Eu
cred în cultură mai mult decât în dumnezeu!”
Florian Chelu Madeva
Nimănui
nu-i convine să predice în pustiu. Pentru că acolo nu există viaţă, doar nisip
şi …Satana. Lucifer este emisarul lui Dumnezeu printre oameni. Omul nu mai este
creaţie divină. El, omul, a fost izgonit din Grădina Eden, imediat ce şi-a dat
seama că e gol. Dumnezeu s-a supărat foarte tare pe Adam (şi pe consoarta lui,
Eva[1]),
deoarece gustaseră din Pomul Cunoştinţei… Primul om[2] era gol, dar nu pe dinafară, ci pe
dinlăuntrul său: era, adică, lipsit de conţinut(!). Primii oameni nu aveau nici
măcar instincte: de conservare, de reproducere[3],
instinctul matern… Raţiunea, abia se contura undeva la orizont, ca urmare a
consumării unui fruct (e drept, fruct „oprit”[4] ),
dar sentimentele…, ele erau pe nicăieri. Nu exista iubire de nici un fel. Nici
măcar Atotputernicul, nu pretindea să fie adorat, venerat[5].
Prima
„familie” s-a pomenit nu doar lipsită de îmbrăcăminte ci şi în mijlocul unui imens
Nimic. Societatea nu exista nici măcar „în faşă”. Iubirea aproapelui încă nu
fusese statuată, ca prima poruncă, decât mult mai târziu. În momentul alungării
lui Adam şi a Evei din Rai, se pare că Dumnezeu a acţionat sub imperiul unei
neplăcute surprize, în faţa „poznei” pusă la cale de…Dracul, în complicitate cu
veritabila Prima Doamnă a Lumii[6]
Iubirea,
cea mai mare calitate a omului, este chintesenţa prelucrării - la modul cel mai
rafinat şi mai sublim cu putinţă - a paşilor, pe care acesta, omul, i-a parcurs
singur, ne ajutat, ci mereu ispiti de Diavol[7]
Dar
Iubirea nu este singurul „câştig” al evoluţiei sale ca om. Multe calităţi s-au
adăugat, dar nu de la sine şi nici fără enorme sacrificii, inerente armonizării
spiralei mereu ascendente către sublimul total. Ca atare, se poate susţine,
fără putinţă de tăgadă, că omul este propria lui creaţie: un self made man. Creat iniţial „după
chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”, Omul, multiplicat în miliarde de exemplare,
a scăpat de sub ispitele diavoleşti şi tronează, de nimeni şi de nimic
dependent, asupra Lumii.
Omul este propria lui
creaţie, pentru că spiritualitatea (raţional/intelectuală şi
instinctual/sentimentală) îi aparţine în totalitate, măcar şi pentru că aceste
componente, sunt rezultatul, necontestat de istorie, al propriului său efort…
Oradea 30. martie 2010
Noru Silvan
[1] Eva, însemnând Femeie
[2] Adam = om
[3] A trebuit ca Ziditorul
să-i îndemne: „… înmulţiţi-vă şi
stăpâniţi Pământul” ,
[4] Nici până în prezent nu a
dispărut tentaţia consumării fructului oprit!
[5] De fapt termenul vine
dintr-un domeniu „păgân”: Venera era o zeiţă mai veche decât iudaismul
[6] Atunci s-a statuat ideea
(şi expresia), conform căreia „Femeia e dată Dracului” încă de la facerea lumii
[7] Creaţia lui Yahve!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu